Cauta

Metode de lipire

Suprafata suport si tipul de acoperire dorit determina metoda de lipire si alegerea corecta a adezivului. In principiu, exista trei metode diferite de lipire pentru acoperirile elastice: metoda de lipire umeda, metoda de lipire aderenta si metoda de lipire contact. Diferenta consta de fapt in timpul de uscare. Fiecare metoda este descrisa mai jos:

METODA DE LIPIRE UMEDA

Metoda de lipire umeda este metoda standard recomandata pentru pardoselile din PVC pe suporturi absorbante. Adezivul se lasa sa se usuce un timp scurt, deoarece suprafata suport absoarbe apa din adeziv. Dupa aproximativ 10-15 minute de la aplicarea adezivului, acoperirea pentru pardoseala este intinsa pe adezivul inca umed. Acoperirea este apoi presata cu rola imediat, pentru ca stratul de adeziv sa devina complet plat. Numai asa va puteti asigura ca dosul acoperirii este complet lipit, impiedicand astfel formarea ulterioara de semne de presiune, ca de exemplu semnele lasate de scaune etc.

METODA DE LIPIRE ADERENTA
Metoda de lipire aderenta este folosita exclusiv pentru acoperiri din PVC sau CV, intrucat acestea se lipesc in general de suprafete suport non-absorbante. In acest caz, apa din adeziv trebuie mai intai sa se evapore, altfel se formeaza bule si goluri de aer sub acoperitor. Dupa aproximativ 40-60 de minute, acoperirea se intinde si se preseaza cu rola.

METODA DE LIPIRE CONTACT
Metoda de lipire contact este, in principiu, asemanatoare cu metoda de lipire aderenta: adezivul se aplica si pe dosul acoperirii, si pe suprafata suport. Dupa aproximativ 40-60 de minute, cand s-au uscat ambele straturi de adeziv, se aplica acoperirea si se preseaza bine cu rola.